Despre educația românească s-a tot scris, s-a comentat, s-a întors spatele și cuvântul de nenumărate ori. Nu-i de aruncat pe fereastră totuși ce primește elevul/studentul român și mai ales ce discerne din ce primește. Un student român conștient de drumul său va fi printre cei din primele rânduri în cercetare sau în simpla bancă universitară.
Despre modul cum se oferă această educație merită scrise mai multe rânduri din perspectiva celui care a fost, a văzut și s-a întors mai apoi să se convingă încă o dată că în afară chestiunea educației nu-i o enigmă, niciun semn de întrebare. Ce-i de văzut prima dată în afară este că într-o universitate străină există democrația alegerii cursurilor. Cuvântul alegere/opțiune își are cu adevărat sensul din dicționar. Studenții își aleg lista de cursuri de pe platforma electronică a universității, frecventează în prima săptămâna mai multe ore pentru a-și finaliza direcția de studiu din anul respectiv. Profesorul străin, la rândul său, se bucură de așa-numitele privilegii la care visează un profesor român. Își primește la început de an un birou cu propriul calculator, cu internet, cu xerox și scaner. I se face de către biroul de informatică accesul la propria platformă electronică unde pune materiale, unde ține evidența studenților, unde le poate trimite mesaje de ultimă oră. De asemenea, în ajutorul studentului vine cu propriul raft în așa numitul semesterapparat unde are dreptul să aducă din biblioteca universității cărțile necesare cursului, care nu pot fi împrumutate de student. Evaluarea se face după niște criterii clar exprimate la început de an universitar, prin urmare imparțialitatea nu va ocoli nici științele umaniste.
Când fiecare știe foarte bine care îi este locul, ce are de studiat, ce are de oferit spre studiu, de unde și unde să caute documente necesare cursului nimeni nu rămâne în întrebare. Cu ore de consultație cel puțin de două ori pe săptămână în biroul propriu, profesorul și studentul poartă acea comunicare deschisă care uneori lipsește cu desăvârșire în sistemul românesc. Pentru că nu este timp, nu sunt birouri, nu sunt bani, nu sunt cei care trebuie să fie pentru ca educația să meargă. Să crească mare și profesorul și studentul nu doar unul în ochii celuilalt.
Anamaria Blanaru
Phd. Universitat Konstanz, Germany
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu